4,5 miloane de euro, fonduri nerambursabile, au fost alocați, marți, asociațiilor și structurilor care activează în domeniul sportului în Cluj-Napoca.
Finanțările pentru sportul clujean au crescut de 7 ori din 2012 până ]n prezent. Suma alocată în acest an, 21.875.000 de lei (aproximativ 4,5 milopane de euro) este cea mai mare de până acum pentru susținerea activităților sportive.
„Investițiile în sport sunt prioritare pentru Primăria Cluj-Napoca, iar clujenii au creat de-a lungul timpului o comunitate care iubește și respectă sportul. Finanțările nerambursabile pentru structuri sportive se adaugă investițiilor pe care municipalitatea le-a făcut în ultimii ani pentru susținerea sportului de masă: bazele sportive cu acces gratuit, zone cu aparate de fitness prin toate cartierele orașului, piste de biciclete, zone cu terenuri de sport în noile proiecte de parcuri, extinderea zonelor verzi.Dacă în 2012, alocările pentru sport au fost în valoare de 600.000 de euro, suma a crescut de 7 ori în 2024, la 4,5 milioane de euro”, a susținut primarul Clujului.
Clubul de Fotbal Universitatea Cluj a primit cea mai mare sumă, peste 12,2 milioane de lei, Asociația Club Sportiv U-BT a primit 2,6 milioane de lei. iar Clubul Sportiv Universitatea a primit 3,5 milioane de lei, Clubul Sportiv CFR Cluj a primit 110.000 de lei.
Foto: FC Universitatea Cluj / Facebook